HAZARDUL – CONCEPȚIA ACTUALĂ A OMENIRII

 

   În această stare acută de haos generalizat, hazardul este adus drept argument principal în realizarea Existenţei naturale, acesta fiind considerat autorul întregii Naturi. Toată structura Microcosmosului, Macrocosmosului, regnului vegetal, regnului animal şi a omului este opera hazardului! Aceasta este concepţia ştiinţifică a lumii contemporane.
  Dar, cu sau fără voia adepţilor haosului, hazardul nu este cineva sau ceva anume, ci doar o credinţă, implicit, negativă. Credinţa, aşa cum subliniam şi în alte locuri, este convingerea nestrămutată a omului în ceva sau Cineva, inclusiv într-o închipuire, chiar evident neadevărată.  Indubitabil, nihilismul în calea cunoaşterii nu se poate întrona decât exclusiv prin credinţă, fireşte, falsă, negativă.
  Aşa cum ştim (sau măcar ar trebui să ştim), propoziţia (mijlocul principal de comunicare) îmbracă două forme esenţiale: propoziţia filosofică şi propoziţia gramaticală. Şi în timp ce propoziţia gramaticală nu poate exista fără predicat, propoziţia filosofică nu poate exista fără subiect! Amintind că filosofia reprezintă calitatea (afiliată) de înţelegere deplină a realităţii obiective, una şi aceeaşi cu afinitatea de înţelepciune, este peremptoriu că propoziţia filosofică are ca esenţă subiectul. De aceea, o propoziţie de tipul: hazardul a creat natura hipercomplexă, este corectă din punct de vedere gramatical,  a  creat  fiind   predicatul  incontestabil  al  propoziţiei, aceasta având chiar şi subiect gramatical, dar, din păcate, nu şi filosofic, pentru că subiectul propoziţiei filosofice nu poate fi decât logic şi personal! Pentru a înţelege pe deplin cele afirmate, să arătăm mai întâi raporturile existenţiale din Natură.
  Este Dumnezeul, există hazardul? Este omul un factor de decizie? Răspunsul la aceste întrebări e dat în funcţie de concepţia individuală privitoare la existenţă şi la sensul vieţii. Să comunicăm poziţia fiecăruia din „partidele” care au decis alegerea propriei concepţii despre lume, despre viaţă:
– materialiştii (nihilişti): hazardul a creat totul: haosul şi ordinea
– religioşii (creştini): Dumnezeu a creat totul; nu există hazard
– omul integru: Natura, în totalitate, este creată de Dumnezeul Absolut, aceasta fiind sub acţiunea Aceluiaşi Dumnezeu, sub acţiunea omului şi sub acţiunea hazardului.
    Revenind la propoziţia filosofică, este clar că a crea nu poate fi apanajul nihil-ului (nimicului), pentru că dacă orice entitate universală lipsită de gândire superioară nu poate crea nici cea mai neînsemnată ordine funcţională, cu cât mai mult, lipsa totală a unei entităţii universale nu poate crea nimic!
  Dumnezeul Absolut a creat desăvârşit, legile naturale stând mărturie în acest sens, creaţia fiind în „voinţa” Sa acolo unde mişcarea este implicită (caz în speţă corpurile dinamice), sau în voinţa omului, pe care Acelaşi Dumnezeu l-a creat cu gândire superioară, volitivă. Astfel, omul care prin propria  sa  voinţă decide  să  fie  interconectat  cu  Dumnezeul,  este  supus Dumnezeului. Dimpotrivă, omul care este rupt de Dumnezeul Atotputernic, este supus hazardului sau Diavolului, tot prin propria sa voinţă. Aşa că dacă auzim expresii de genul: mare nenorocire ne-a dat Dumnezeu sau alte expresii de acest gen, acestea nu sunt decât false, pentru că de 2000 de ani încoace, Dumnezeul Se află pe Pământ ca Parakletos (Mediator, Protector, Ocrotitor) şi nu ca Judecător (Tatăl nu condamnă pe nimeni, ci toată condamnarea a dat-o Fiului – Ioan 5.22). Acolo unde, însă, omul I-a întors spatele Dumnezeului, închinându-se „altor dumnezei”: moaşte (!), diverşi oameni vii sau morţi etc, etc, Dumnezeul nu mai este Paracletos, ci indiferent, situaţie în care Diavolul devine protagonistul...
  În condițiile ruperii legăturii divine, ştiinţa exactă – ultimul bastion al cunoaşterii – a devenit din sursă de informaţie, inepţie ştiinţifică. Iată una din numeroasele mostre care abundă la tot pasul. În capitolul Noţiuni de teoria relativităţii restrânse, existent în cursurile universitare şi în toate manualele de profil, se  menţionează că: ...energia totală a unui corp este dată de relaţia: E = mc²,  cunoscută sub numele de relaţia relativistă dintre masă şi energie, sau relaţia lui Einstein...  
  Deci, conform inepției de mai sus, orice corp are o energie egală cu 8,98755 x 10¹⁶ x m [kg] jouli!!! Deci NU viteza corpului determină energia sa, ci numai masa – m!! Sau poate toate corpurile mecanice au viteza luminii şi traiectoria ondulatorie (sic!), pentru că altfel, energia acestora este mυ²/2 și nicidecum mc²!
  Dar inepţiile ştiinţifice încep să devină chiar şi aplicaţii „practice”. Nu contează că afirmaţiile lansate nu se încadrează nici măcar în categoria poveştilor de adormit copiii, acestea constituie noile proiecte de viitor ale explorării spațiului cosmic şi trebuie acceptate ca atare! Unul din aceste proiecte este Mars One, care se referă la colonizarea planetei Marte. Creatorii proiectului sunt de fapt nişte cerşetori de bani, autorizaţi, cu studii efectuate la cele mai înalte unităţi de învăţământ ale lumii, care se fac a nu cunoaşte nici măcar cele mai elementare noţiuni de biologie, existenţa biologică constând esenţialmente în combinaţia biochimică cu oxigenul. Or, într-o atmosferă fără oxigen suficient, orice vietate moare inevitabil şi nicidecum nu se perpetuează. De asemenea, aceştia nu au aflat nici măcar că un mediu (uman) având o presiune unitară (≈ 1 bar), introdus într-un mediu de presiune redusă (≈ 0,1 bari – cât are planeta Marte) explodează instantaneu. Şi inepţiile ştiinţifice continuă...    
   Încercările lamentabile ale cercetătorilor de acest tip – ortonoic de a afla urme de viaţă în Univers, prin invocarea anumitor substanţe minerale găsite în diverse eşantioane de rocă prelevată din aştri vecini cu Pământul, au la bază aceleaşi deficienţe de caracter, concretizate în laşitate şi ipocrizie. Traiul bun al actualilor cercetători de la NASA, unde se alocă sume fabuloase pentru combaterea Adevărului, îi face pe aceştia să nu mai ţină cont nici de legile elementare ale chimiei, pentru a semăna haosul şi falsul în mintea celor lesene încrezători. Astfel, hematitul găsit în roca marţiană, este invocat ca dovadă certă a existenţei apei pe planetă şi, deci, a vieţii ! Adevărul este că oxidul de fier invocat (Fe₂O₃), dovedeşte mai degrabă inexistenţa apei, decât prezenţa imperioasă a acesteia ! Mai mult, aceşti cercetători „văd” deja apă îngheţată pe Marte şi chiar lichidă (bineînţeles, în desene animate!) şi încep „să vadă” chiar şi marţieni, fie ei şi sub formă de fosile!!...
  Prevalarea disperată de existenţa unei „foste” ape pe diverşi aştri, ţine de obtuzitate, pentru că orice materie existentă pe un astru, inclusiv apa, nu are cum să iasă în afara lui, datorită forţei de gravitaţie (ce dispare numai odată cu explozia astrului !) şi datorită imposibilităţii ca presupusa apă să se încarce cu o asemenea energie, încât să capete o viteză peste valoarea de evadare. Nici transformarea oceanului planetar (lichid sau solid) într-unul gazos, nu este posibilă pe o planetă rece. Şi nici ascunderea apei ca ocean de gheaţă în subteran, nu este posibilă, pentru că atât presiunea litostatică, cât şi consecinţa ei – agitaţia moleculară, sunt fenomene obiective şi nicidecum la discreţia oamenilor de pseudoştiinţă... (Şi toate acestea, fără a mai pune la socoteală prezenţa categorică a Gândirii la nivel universal – consecinţa inexistenţei haosului universal!!).
  Nu este de mirare că oamenii supuşi hazardului lansează ultima „bombă ştiinţifică”, constând în aceea că întregul Univers reprezintă doar o simulare, astfel încât dacă priveşti spre acel ceva (simulat, în cazul de faţă, Universul), acel ceva există, dar dacă nu priveşti spre el, acel ceva nu există!! Tot aşa este şi cu Dumnezeul: dacă îl  prepari, există, dacă nu, el nu există! Desigur, este vorba despre dumnezeul ortonoicilor şi nu despre Cel al metanoicilor!
   Noua concepţie are la bază adoptarea subiectivismului total, având în esenţă credinţa negativă, şi susţine nonexistenţa realităţii obiective paralel cu „adevărul” oferit de închipuirea personală. Iată în ce constă concret această concepţie: Dacă mintea mea consideră că un pix este un os de pe care a fost consumată carnea, acest pix este un os !! Din nefericire pentru asemenea gânditori, cei din jur vor vedea că obiectul în cauză nu este os, ci pix! Şi mai rămâne încă un aspect peste care, totuşi, nu se poate trece: în cazul în care şi cei din jur vor accepta „descoperirea” ca fiind justă, câinii nu vor accepta să mănânce pixuri, oricât ar insista nihiliştii să-i convingă, întrucât nu vor putea crede în „filosofia” nihilistă şi nici nu-şi vor putea potoli foamea cu pixuri!
  După cum bine se ştie, concepţia hazardiştilor are la bază materialismul nihilist cu exponentul său, evoluţionismul. Subterfugiul utilizat pentru canalizarea minţilor lesne încrezătoare şi lipsite de personalitate spre supremaţia hazardului îl constituie ştiinţa, adusă drept argument de antiteză la religie!!
  În concluzie, lumea actuală se află sub semnul hazardului. Toată starea actuală, fără precedent, constituie semnele Sfârşitului. Pornosexualitatea, manifestată prin cele mai scârboase şi neverosimile acte de batjocură la adresa sacralităţii reproducerii, ca şi kakosexualitatea, reprezentată prin homosexualitate, pretinsă a fi manifestarea naturală a iubirii între semeni, sunt persuadate prin orice mijloace şi mai ales prin posturile de televiziune „specializate”, care  pretind  educaţia  morală  a  lumii.  Producţia  de  culturi şi de industrii destinate stupefiantelor şi în special substanţelor halucinogene a atins cote inimaginabile, drumul în acest caz fiind fără întoarcere!! Dezlănţuirea maselor întregi de oameni împotriva a ceea ce mai este încă nobil şi de valoare şi ralierea acestora conducătorilor de joasă speţă începe să fie caracteristica cea mai dominantă de pe întreaga Terră, pentru ca semnul cel mai acut al alienării de dinaintea Sfârşitului să fie idolatria câinilor, care au devenit sfinţi, având valoare în faţa oricăror altor animale, inclusiv în faţa omului! (Apocalipsa 22.15). Dacă mai adăugăm şi faptul că moda actuală reprezintă integrala tuturor modelelor de pe întreg parcursul istoriei şi dacă recunoaştem că există un Început, SFÂRŞITUL este aproape…